If there is a special Hell for writers it would be in the forced contemplation of their own works.

 And… here we go again, back in business, inapoi in Capitala, inapoi in orasul care geme de lume si da buzna in degradare, in locul in care iti place sa respiri aerul poluat de cele 2 masini - proprietate privata -, in paradisul deseurilor si al tineretii pierdute in amintirea unui loc mai bun, inca virgin, neinvadat de atata mizerie impertinenta.

Glumeam… mie imi place Bucurestiul, cu cateva mari exceptii; dar ma simt bine aici, cu toate ca s`ar mai putea lucra la imaginea lui de factor distrugator al naturii, si el insusi pe cale de disparitie. Zilele trecute imi spunea o prietena ca deasupra municipiului sta un nor ucigas, aproape vizibil, aflat la cca 100 de metri de sol! Iar acest smog fotochimic, se pare ca ar aparea din cauza folosirii excesive a automobilelor.

Nu ne`ar incomoda cu nimic daca ar sta linistit deasupra noastra, insa ce e mai grav, se pare ca afecteaza in special batranii( care tot nu asculta si`si plimba batranetea pe bulevarde cand nu e cazul) si copiii, provocand dureri de cap, stari de voma si chiar moartea din cauza intoxicarii cu dioxid de carbon. ( sursa: http://www.libertatea.ro/index.php?section=articole&screen=stire&sid=183599)

Deci, astea sunt marile exceptii despre care vorbeam… Bucurestiul imi scurteaza viata, chiar mai rau decat o face Dunhill`ul. Si, mai mult decat atat, nu e nimeni sa ma avertizeze! Adica, de ce nu vad pe strazi afise si bannere pe care sa scrie “Capitala poate sa ucida!” sau “Protejati copiii: nu`i lasati sa respire noxele dvs. !” ?!?

Nu sunt nume de cod; nu trebuie neaparat sa coincida cu obscenitati; nu e nevoie sa fie termeni tehnici sau sa le gasim in dictionar. Ele exista si sunt folosite in mod constant si prea insistent de orice categorie sociala… fara pretentii.
Ii vad pe strada cum se “sparg” in figuri si vorbesc in termeni argotici de parca limba romana sau imprumuturile din alte limbi ( englezismele si, mai nou, termenii din spaniola) nu le mai sunt de ajuns . Invart cheile la “mertzane” pe degete, beau numai “uischy” - cu redbull, bineinteles - si f_ _ cate 3 femei jumate, ca 4 le vine peste mana sau reprezinta deja prea mult… au si ei limitele lor. Impresioneaza publicul cu masini cumparate ilegal si le plimba pana le sar capacele, la propriu. Se dau in barci ca`s prea smecheri, prea grei si prea tari pentru secolul asta, asta mai ales cand aplica mersul 100 de metri baietas si sfarsesc in 100 de metri garduri ( din cauza pietrelor - considerate, de altfel, obstacole inacceptabile, care le dezonoreaza imaginea) fac “dezacoarde” si “pleonasmuri” si daca le pui o intrebare sau doua spun ca n`au timp si nu`i lasa parintii sa stea la discutii. Ce rost are sa filosofezi cand pe tine te duce capul doar cand e vorba sa`l intorci dupa vreo pustoaica sau dupa vreunu` mai bine ca tine, care face 10.000 de euro intr`o luna si el nu e in stare nici macar sa se semneze. Daca s`ar putea sa mai existe tablite ca`n antichitate pe care sa le propteasca de foaie si apoi sa dea cu pensula… ar fi si romanii nostri mai culti.
Prosti nu suntem, ne duce capul, doar ca suntem mai slab pregatiti la nivel intelectual.

p.s. Aaaa, si va rog, nu ma “inervati” acum cu mirosurile astea de “parfume” ca ma “doare” asa tare dintii de la “inghetatile” pe care le`am mancat azi ca presimt ca o sa`mi scada IQ`ul brusc… da?!

si pentru amatori, recomand o carte de imbunatatire a stilului lor “smuls”
FITE DE SMECHER - TACHE
( imi cer scuze pentru multitudinea de ghilimele, dar erau lucruri citate din marii clasici in viata)

Nu te supara… dar cine esti tu sa`mi spui ce sa fac?!?

“Hai, mai zi`mi o data te iubesc si gata”

Ha ha ha….oare am cateodata o asa fata de mascarici, incat sa creada lumea ca poate sa faca ce vrea din mine, cum vrea si cat vrea? Mai ales dupa 2 ani si 12 zile??? De ce mi se intampla ca persoanele la care tin cel mai mult sa ma dezamageasca? … Simplu…pentru ca am zis odata te iubesc si am iertat. Acum li se pare logic sa insiste sa ma agaseze de fiecare data cand li se face dor de mine, chiar daca totul a incetat demult sa se mai numeasca cuplu.

Cuplu?

Cuplu se numeste atunci cand dictatura din cadrul relatiei devine o obisnuinta necesara, fara de care nu s`ar mai putea comunica. Fiecare trebuie sa`si impuna opinia pana se ajunge la un scandal de proportii cu ecouri ascutite in randul familiei sau al prietenilor; iar asta pentru ca toti suntem egali si avem dreptul la replica. Si nu orice fel de replica. Reprosurile interminabile adresate cu o tenta de amenintare dezvolta o stare de continua repulsie fata de cel/cea langa care te`ai aflat o vreme. Si asa, relatiile sentimentale devin inceputul si sfarsitul vietii noastre moderne. Ne visam fericiti, plini de iubire si de ganduri nobile, in stare de a face orice pentru celalalt, ne metamorfozam viata intr`un index de relatii, frustrant insa, oricat de mult am cauta Absolutul in cuplu, se pare ca mult prea des acesta sfarseste “tragic”.
Continuarea love story`ului se finalizeaza cu un esec interpretat de catre ceilalti ca o paguba materiala; pana si dragostea investita in relatie este ceruta inapoi,ce sa mai zic de alte bunuri?! Se duce apoi o lupta asidua cu sine, in care se cere inapoi spatiul personal, ego`ul ranit, visele, dorintele,asteptarile si toate cadourile si lucrurile luate impreuna. Minunat!

Ce nu inteleg oamenii din ziua de azi e ca pana si oamenii celebri care divorteaza platesc! In orice fel!
Ceea ce am vrut sa spun…. pe scurt: povestea de iubire s`a incheiat,ok…si amintirile? Le trimitem la recycle bin? Pentru ce ne`am chinuit atat sa le formam… Adica nu le pastram acolo unde trebuie,in suflet? Si chiar e nevoie sa ne transformam vietile in cea mai imposibila variatie sufleteasca de gen amoros? Nu exista secrete pentru un cuplu fericit gasite cu un singur click pe google,date de cele mai luminate minti psiho si ne-psiho(i)logice; astea sunt doar concepte de vanzare si metode de publicitate pentru anonimi care n`au ce face decat sa dea sfaturi rasuflate tembelilor indragostiti.Deci, oameni buni, hai sa va spun eu un secret: dragostea nu se invata, se simte!

In primul rand, vreau sa`mi manifest entuziasmul de a avea un blog unde sa pot sa primesc critici si aplauze pentru pertinentele mele opinii sau pentru idiotismele pe care le scriu si, culmea, mai am si tupeu sa le public.

In al doilea rand, vreau sa recunosc ca nu m`a atras atat de mult ideea de a`mi face blog aici, pentru ca eu aveam unul pe vechiul yahoo 360, cu care ma simteam impacata; insa, la cererea unei bune prietene, m`am mutat in garsoniera blocului wordpress.

In sfarsit, nu am sa spun mare lucru despre mine - de unde sunt, ce fac, cu ce ma ocup si de ce. Daca vi s`ar parea interesant acest lucru, dati`mi de stire si am sa`mi scot cazierul pentru voi. Daca nu, cititi`mi post`urile; asta ar fi de ajuns…  Apropos, unele post`uri de pe vechiul meu blog le veti regasi aici pentru inceput. Altele, din motive obiective pentru mine, nu am sa le atasez pe wordpress, nu mi s`ar parea relevante pe acest site; dar, posibil sa le gasiti aici ;)) http://360.yahoo.com/alexandra_teodorescu2006